Ce te-ar putea fascina în Praga

La final de iunie am fost pentru prima dată în Praga.

Și, până voi reuși să sedimentez toată informația și să scriu un articol pe îndelete despre frumosul oraș ceh, iată câteva dintre elementele care mie mi-au dat fiori și care mă intrigă să revin în fabulosul oraș:

1. Panoramele

Fiind așezat pe coline, Praga îți oferă priveliști de ansamblu ale orașului din diferite locuri, fie că e zi sau noapte.
12

2. Vibrația creativă a orașului

Praghezii se întrec în creativitate când e vorba de a își promova business-ul, fie că e vorba de un pub, un restaurant, o absinterie, un beer-spa sau orice altceva. Pur și simplu, plimbându-te prin Praga te trezești că, la 2-3 minute, te oprești în loc, caști ochii mari, zâmbești și spui: Wow, ce tare!3456

3. Viața culturală

Orașul de pe Vâltava are foarte multe cinematografe, săli de spectacole și aproximativ 50 de teatre (Divadlo, în cehă), multe dintre ele experimentale și cu o varietate impresionantă de piese jucate. Noi am revăzut, la Chemické divadlo, în decorul original, adaptarea romanului autorului romașcan, de origine evreiască, Max Blecher, Întâmplări în irealitatea imediată (Příhody z bezprostředního neskutečna), în regia unui om absolut genial, Vojtěch Bárta.78910

4. Grădinile interioare

Sunt în jur de 20 și fiecare e unică prin arhitectura ei, prin varietatea de plante și, mai ales, prin istoria pe care o are. Am vizitat doar una, Vrtba Garden, o grădină barocă, în stil italian, construită între 1715 și 1720 pentru Jan Joseph, contele de Vrtba. Grădina e construită în terase, legate între ele prin scări și are peste 12000 de plante Buxus Sufruticosa și aproximativ 10000 de violete, plus multe alte tipuri de flori.111213

5. Arhitectura

Spectaculoasă, vie, impunătoare, surprinzătoare, îmbinând într-o manieră naturală și plăcută privirii stiluri variate, de la romanic la gotic, de la renascentist la baroc sau Art Nouveau. E ca și cum te-ai plimba printre paginile celei mai complexe cărți de arhitectură din lume.141516171819

6. Restaurantele vapor

Pe malul Vâltavei, între podurile Jiraskuv și Palackeho, sunt câteva vase ancorate la mal care au fost transformate în baruri și restaurante și în care atmosfera e una foarte faină: bei o bere locală, privești apusul peste fascinantul oraș, asculți un concert live de jazz, îți faci prieteni.2021
E, de fapt, o rezervație naturală în toată regula, de 58 de hectare, în partea de nord a orașului, cu peste 4700 de animale, din aproximativ 681 de specii, dintre care 144, pe cale de dispariție.

Liliecii de fructe ne-au zburat pe lângă ureche, am jucat ascunselea cu un pui de maimuță, am schimbat priviri galeșe cu girafele, l-am cunoscut pe Max, unul dintre cei mai simpatici pui de elefant indian.

Grădina zoologică din Praga e un univers captivant, în care anual se nasc sute de noi animale și păsări și este considerată a patra cea mai bună grădină zoologică din lume, după San Diego Zoo, Loro Parque, din Spania și Singapore Zoo.22Desigur, lista fascinațiilor din Praga poate fi de cel puțin 10 ori mai lungă, dar despre asta, în altă poveste.

Mai spun doar atât, berea e mai ieftină decât apa și au atât de multe sortimente, că riști să blochezi rândul după tine la bar, mâncarea e foarte gustoasă, iar oamenii sunt atât de naturali și veseli, că ai fi tentat să rămâi în Praga pe termen nelimitat. Eu, una, am fost! 😉23Spor, inspirație și armonie să ai!

DA

 

 

Lasă un răspuns