Cu Jonathan, prin Murano și Burano

Ai auzit de pescărușul Jonathan? Dacă vrei să îți reamintești de el sau să îl descoperi, îți recomand cartea lui Richard Bach – Pescărușul Jonathan Livingston. Ca să îți faci o idee, „pentru acest pescăruș, zborul era totul, nu hrana.”

Și cred că l-am întâlnit pe Jonathan în Veneția. ;)De fapt, cred că mi-a fost călăuză în majoritatea locurilor pe care le-am mai descoperit în jur: Murano, Burano, Torcello. În pauzele lui de zbor, poposea în apropiere, îmi mai spunea câte o poveste, iar eu îi dădeam câte un biscuite, se mai certa cu frații lui pentru câte un loc la soare sau pe câte o bucată de pâine, mai făcea câte o demonstrație de aterizare spectaculoasă pe vârful unui stâlp. dsc_0490-1

De la Jonathan am aflat că Murano a devenit leagănul artizanilor de sticlă în 1291, când au fost obligați să se mute din Veneția, din cauza riscului de incendiu pe care îl prezenta procesul muncii lor. Iar, timp de sute de ani, până la finalul secoului al XVI-lea, aceștia au deținut monopolul în ceea ce privește sticla de înaltă calitate, precum și secretul procedeului de producție. Și continuă să producă și să prelucreze sticla, folosind aceleași tehnici, vechi de secole și creând o multitudine de tipuri de sticlă: cristalină, smălțuită (smalto), cu inserții de aur (aventurine – inventată chiar în Murano), multicoloră (millefiori), cu aspect lăptos (lattimo) sau chiar imitații de pietre prețioase din sticlă.

dsc_0466

Mi-a arătat câteva vitrine și chiar un atelier de sticlărie, ca să înțeleg că imaginația artiștilor e infinită în prelucrarea sticlei de Murano. Și am văzut bibelouri, ornamente, bijuterii, magneți, pahare, farfurii, sticluțe de parfum, lustre, lămpi, mânere, carcase de telefon, sculpturi stradale. Ba chiar și orchestre în miniatură.

dsc_0493-1dsc_0495-1dsc_0501-3

Am zărit undeva și un pește simpatic, frate mai cosmopolit al celor din România, care tronau pe televizoarele noastre înainte de 1989. 😉

dsc_0496-1

Mi-a povestit și cât de migăloși sunt artizanii aceștia în materie de dimensiuni și detalii ale creațiilor. Și chiar am văzut figurine de sticlă cât degetul mic al unui copil, candelabre aproape cât o cameră, o sculptură de mărimea unei case mai mici – Cometa, operă a artistului Simone Cenedese, aflată în centrul insulei, în piața Campo Santo Stefano.

dsc_0474-1-2

dsc_0471-2

L-am urmărit pe Jonathan în zborul lui pe deasupra străzilor mai puțin vizitate din Murano și așa l-am descoperit pe simpaticul domn Bruno și al lui restaurant tipic venețian, Osteria La Perla Ai Bisatei. Un loc simplu, primitor, în care se întâlnesc bărbații din cartier, la prânz, când vin de la cumpărături, ca să bea o cafea și un amaro, să citească ziarul sau să mai schimbe câteva vorbe cu prietenii și cu Bruno.

A pomenit și despre cât de frumos e Muzeul Sticlei de Murano (Museo del Vetro), aflat în interiorul Palatului Giustinian – http://museovetro.visitmuve.it/en/home/. Și l-am crezut pe strigătul lui de pescăruș, că răbdare să mai văd sticlă, oricât de spectaculoasă ar fi fost, nu mai aveam.

Așa că am pornit împreună, noi cu vaporetto, Jonathan în zbor, spre Burano, insula dantelei și a caselor viu colorate.

Ne-am regăsit chiar în fața stației de autobuz. Micuțul pescăruș dădea târcoale unei statui: Atessa di Pace, a unui sculptor local cu care se mândresc, Remigio Barbaro.

dsc_0605Insula a prins viață în momentul în care, de pe vaporetto, au coborât cei peste 200 de turiști, exaltați de frumusețea zilei și a locului, dornici să facă fotografii, să bea o cafea la o terasă colorată sau, pur și simplu, să se bucure de moment. Și, dacă ne gândim că pe 21 de hectare trăiesc doar vreo 3000 de oameni, atunci e evident că animația vieții în Burano fluctuează în funcție de orarul autobuzelor de apă.

Am pornit și noi cu gloata, dar ne-am separat repede, ca să savurăm liniștea pătrunzătoare a locului. Îmi și imaginez cum, dimineața, primul de pe insulă care se trezește dă tuturor deșteptarea, doar prin deschiderea unui oblon care scârțâie. J Dar tot liniștea cred că e responsabilă și de calmul de pe fețele localnicilor, de zâmbetele pe care sunt pregătiți să le ofere oricui, de tihna care învăluie tot fundalul, chiar dacă prim-plan-ul e agitat și zgomotos.

Cu soarele blând de ianuarie strălucind vesel, insula arăta asemeni unui tablou optimist și foarte îndrăzneț din punct de vedere cromatic: roșu cărămiziu, lângă roz de Hubba Bubba, lângă portocaliu, somon, mov, albastru etc. Totul, dublat de reflexia caselor, în apa verde a lagunei. Frumos și curajos peisaj! dsc_0552-1

dsc_0549-1

dsc_0592-1

dsc_0587-1Jonathan a ținut neapărat să vedem de aproape turnul înclinat al bisericii Sfântul Martin, așa că l-am urmat printre zidurile colorate și ne-am trezit în curtea unei școli, chiar lângă turn. Și am profitat de timpul fain, ne-am lepădat șubele și am țopăit puțin, în încercarea de a nimeri câteva mingi în coșul de baschet de pe teren. Până și pescărușul s-a distrat copios. Jdsc_0554

20170121_135659

Am mai făcut o tură, câteva fotografii, am admirat, prin vitrine și pe la tarabe, dantelele specifice zonei  (Burano e renumită pentru dantela croșetată aici, de-a lungul timpului și are chiar și un muzeu al dantelei – http://museomerletto.visitmuve.it/en/home/).

dsc_0584-2

dsc_0556-1

dsc_0546-1

Și am pornit într-o nouă călătorie, spre Torcello, insula cu vegetație multă, cu povești și cu multă inspirație pentru personalități din diferite timpuri.

DA

Lasă un răspuns