Cum să îți faci memorabil un week-end prelungit la Cazanele Dunării

Visam la Cazanele Dunării. Auzisem prieteni povestind despre cât de spectaculoasă e zona, văzusem fotografii pe net și simțeam că e musai să ajung și eu.

Și visul s-a materializat anul trecut, la mijlocul lui iunie. O lună perfectă pentru un week-end prelungit (joi- duminică), la Dunăre: temperaturi moderate, a mai dat și câte o ploaie, dacă atmosfera era prea încinsă, natura, la apogeul coloristic, nu erau foarte mulți turiști și implicit, a fost liniște. 😊

Noi am stat la Dubova, care e la 22 de km de Orșova, iar priveliștea asupra defileului Dunării e absolut magnetizantă de aici.

Pensiunea aleasă, Decebal, decentă: camere spațioase, moderne și curate, cu vedere la Dunăre, aer condiționat. N-am avut frigider în cameră, iar la mâncare, restaurantul oferă o varietate slăbuță și, mare parte din preparate, sunt făcute din congelate, nu din alimente proaspete. Dezamăgirea de bucătărie a fost compensată de curtea interioară a locației: generoasă, cu piscină și gazon, astfel că m-am bucurat să-mi beau cafeaua de dimineață tolănită pe iarbă (avem tot timpul izoprenele cu noi), cu o carte în mână și cu soarele blând în creștet.

Au fost 4 zile pline, faine, amuzante, cu experiențe inedite, cu oameni faini întâlniți, cu locuri spectaculoase și cu multe amintiri memorabile.

Și, dacă ai și tu în plan Cazanele Dunării, poate te inspiră destinațiile și activitățile alese de noi în acest sejur.

Ziua 1: Plimbare cu barca, prin Cazane și cină la sârbi

Excursia a durat vreo oră și jumătate și ne-a costat 60 de lei/ persoană  (că am luat excursia de la hotel și ne-am fript. :D.) Dacă iei direct de la barcagii ce stau la podul cu chipul lui Decebal, e 30 lei cursa, de persoană.

Ne-am dat cu barca cu motor prin Cazanele Mari (aproximativ 4 km) și Cazanele Mici (vreo 3 km), și am făcut și câteva opriri:

  • 2 minute în apropiere de Tabula Traiana, singura placă memorială datând din vremea împăratul Traian, care se mai vede în zilele noastre, restul fiind pierdute sub ape o dată cu crearea barajului Porțile de Fier. Placa e dăltuită în stâncă, are 4 metri lungime și 1,75 metri înălțime și celebrează victoria Imperiului Roman asupra regatului dac. Aaaa și e pe malul sârbesc al Dunării, astfel că bărcile de pe teritoriul României nu se pot apropia (regula e că fiecare țară are ½ din lățimea Dunării, pe care nicio ambarcațiune nu o poate depăși fără acordul celeilalte țări)

  • 5 minute lângă chipul lui Decebal, un basorelief de 55 m înălțime, cioplit în stâncă, pe malul românesc al Dunării, în apropiere de Orșova.

  • 45 de minute la Peștera Veterani – considerată de daci sanctuarul zeului Zamolxe. Accesul în grotă se face doar pe apă. Există un ponton mic la baza peretului de acces, se urcă puțin și se ajunge la peșteră. Locul e luminat natural, prin intermediul unei spărturi în stâncă. Legenda spune că dimineața, raza de lumină care intră în peșteră cade exact pe locul altarului din perioada dacică.

Seara, cină la sârbi.

Am ales Kladovo, care e la 14 km de graniță (Porțile de Fier) și la 50 de km de Dubova. 1 oră dus, încă 1 oră la întoarcere, traseu fain, de-a lungul Dunării, am văzut și barajul seara, cu toate luminițele lui.

În Serbia am trecut ușor, cu buletinele, la Kladovo au case de schimb cu curs bun leu-dinar, plus că multe restaurante acceptă plata în lei. Până și meniurile și reclamele sunt adaptate turiștilor români, unele într-o formă chiar amuzantă.

Orașul e simpatic, l-am văzut cam jumătate, fără să intenționăm, că ne-am rătăcit cu mașina, căutând zona de promenadă, care era chiar după sensul giratoriu de la intrarea în oraș, în dreapta.

Am ajuns la restaurantul ales de acasă, în funcție de recenzii, Jezero și mâncat o fabuloasă ciorbă de pește. Nicio altă ciorbă similară, mâncată în România, nu se apropie, măcar, de gustul și textura celei sârbești: un adevărat curcubeu pe cerul gurii. Un felul doi, light, de vară, plus o bere, că aveam șofer. 😀 Și la final, m-am delectat cu o țigară, în interior, că la ei nu e interzis fumatul în spațiile închise. Succes total, pentru prima zi! 😉

Ziua a 2-a: Interacțiune cu cehii din Eibenthal și sârbii din Svinița

În timpul plimbării cu barca, din prima zi, am aflat de la tânărul barcagiu de un sat de cehi din zonă. Așa că, a doua zi, după prânz, ne-am pornit spre Eibenthal (sau Tisové Údolí). Satul se află la o altitudine de vreo 480 m, iar pentru a ajunge aici, de pe DN57, între Dubova și Șvinița, am făcut dreapta înainte de un pod și am urcat vreo 7 km prin pădure, pe o șosea nouă, dar foarte îngustă și provocatoare, mai ales că are multe curbe în ac de păr și are doar un sens de mers.

Așezarea datează din anul 1827 și e unul dintre cele șase sate ale cehilor colonizați de Imperiul Austro-Ungar, la începutul secolului al XIX-lea: Eibenthal, Bigăr, Sfânta Elena, Gârnic, Ravensca și Șumița. Aici și-au făcut sălaș pemii, niște cehi plecați din Bohemia natală. Și în zilele noastre, în Eibenthal, 99% dintre cei aproximativ 300 de locuitori sunt cehi.

Locul e absolut fabulos! Case modeste, frumos colorate, liniște, mult verde, aer curat, oameni amabili, deschiși pentru o discuție cu un musafir curios. Și cred că localnicii au și un spirit de glumă bine dezvoltat. Ia uite cum arată dealul de vis-a-vis de cârciuma satului. 😀

La Eibenthal, în fiecare an, prin august, are loc Festival Banat, o manifestare cu muzică electronică, rock, jazz, la care participă, în special, oameni veniți din Cehia. Anul trecut, spre exemplu, peste 1000 de turiști cehi au venit cu un tren închiriat special, de la Praga, la Orșova, ca să ajungă la festival.

Noi am ajuns în Eibenthal tocmai când s-a pornit o ploaie torențială, cu gheață, tunete, fulgere și puhoaie de apă, de am avut senzația că vine sfârșitul lumii. Noroc că s-a și oprit după vreo jumătate de oră și am putut bea un pahar de Kofola (un fel de Coca-Cola, specifică Cehiei, cu o ușoară aromă de plante medicinale) și face câteva fotografii.

La birt, l-am cunoscut pe Șoni, un român din Svinița, un alt sat din zonă, de această dată cu populație majoritară sârbă. Și am plecat cu el, să ne dea dulceață și rachiu de smochine și să ne repare frâna de mână a mașinii, care cedase pe drumul de la Roman la Dubova.

Experiența de la Svinița, mai ales partea cu reparatul mașinii, ME-MO-RA-BI-LĂ!

Ziua a 3-a: Cascada Bigăr și morile de apă de la Rudăria

Ne-am pornit de dimineață la drum. De la Dubova până la cascadă sunt vreo 110 km (12 km după Bozovici, spre Anina) și drumul durează în jur de 2 ore sau chiar mai mult, dacă ești asemeni nouă și îți place să mergi încet și să caști ochii la peisajele fabuloase de pe traseu.

Cascada Bigăr face parte din Parcul Național Cheile Nerei-Beușnița, e pe linia paralelei 45 și e chiar la intrarea în rezervație, fiind vizibilă chiar de pe șosea (DN 57B). Cobori câteva trepte și o vezi în toată splendoarea ei.

Într-adevăr, cascada e spectaculoasă! Și are toate atuurile pentru a fi în top 10 cele mai frumoase cascade din lume (așa cum a fost catalogată de publicația „The World Geography”). Iar noi am văzut-o în iunie, în plin sezon de verde viu, când e plină de mușchi. Am făcut 2-3 poze, am scos câteva WOW-uri, am mai făcut 2-3 poze.

Apoi am făcut câțiva pași și prin pădure (biletele de acces se achiziționează pe loc, de la un ranger și costă 5 lei/ persoană). Am ajuns și la grota Bigăr. Am urcat, ne-am bucurat, am strigat, să auzim ecoul :D, am făcut 2-3 poze, am coborât.

Și am pornit la drum spre morile de apă din comuna Eftimie Murgu. Sunt 25 de km, de la cascada Bigăr, direcția spre Orșova, cu o abatere de vreo 7 km de la drumul principal, 57B. Ce e important să știi e că sunt 7 km de drum plin de gropi, pe care noi i-am parcurs cu viteza melcului în marșarier.

Dar, na! Merită oleacă de suferință, pentru a vedea cel mai mare complex de mori de apă din sudul Europei.

Parcul Mulinologic Rudăria a fost recent restaurat sub patronajul Muzeului „Astra” din Sibiu, iar ineditul constă în faptul că morile sunt funcționale, iar pe ușile lor sunt afișate tabele cu zilele în care fiecare familie arondată are acces la măcinat. Și chiar am prins un domn la treabă, care ne-a explicat și arătat cum funcționează sistemul. Foarte tare experiența!

O asemenea moară macină cam 140 kg de boabe în 24 de ore și este gospodărită de câte 15-25 de familii din sat, dreptul la folosirea ei fiind moștenit din generație în generație. Se zice că făina ieşită din aceste mori ar avea un gust deosebit, ceea ce e foarte posibil, pentru că roţile mişcate de apă macină mult mai încet, spre deosebire de cele acţionate electric, a căror viteză este mai mare.

De-a lungul râului Rudăria, pe un traseu de vreo 3 km, mai există în acest moment 22 de mori de apă cu ciutură, construite din lemn și având sisteme hidraulice primitive. Numele morilor provin, fie de la numele constructorului, fie de la locaţia unde este amplasată, fie de la vreo familie șef. Și sunt chiar amuzante: Moara din Ţarină, Podu Ilochii, Băniana, Vlăgioanea, Bruşoanea, Lăiaţa, Micloşoanea, Firizoanea, Maxinoanea, Vamolea, Humbroanea, Popeasca, Prundulea, Firiz, Păţoanea, Băţolea, Îndărătnica de la Perete, Îndărătnica dintre Râuri (numite aşa pentru că ciutura se învârte în sens invers, deci şi pietrele de moară se mişcă de la stânga la dreapta), Trăiloanea, Viloanea, Roşoanea şi Moara de la Tunel.

Ziua a 4-a: Întâlnire cu istoria și legendele- Băile Herculane

Băile Herculane este un „must see” al zonei, din mai multe motive:

  • E cea mai veche stațiune balneoclimaterică din Europa, fiind atestată documentar încă din anul 153 d. Hr. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Hr., de împăratul Traian, romanii introducând cultul balnear, preluat de la greci. Numele stațiunii vine de la Hercules, fiul lui Zeus, care este considerat patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.
  • Stațiunea de pe Valea Cernei este recunoscută national și international pentru efectele terapeutice miraculoase ale apelor termale de aici și pentru cel mai ionizat aer din România, similar celui pe care îl găsim la altitudini de 1500 -2000 m.
  • Are clădiri cu o arhitectură spectaculoasă, chiar dacă multe mi-au făcut inima să înghețe, din cauza stadiului de degradare în care sunt. De-a lungul istoriei, orașul a înflorit și a fost foarte apreciat, fiind vizitat de numeroase personalități: Goethe, Andersen, Împăratul Iosif al II-lea, Împăratul Francisc I și Împărăteasa Carolina, Împăratul Franz Josef și Împărăteasa Elisabeta (Sissi), Regele Carol I al României, Regina Maria etc.

 

  • Zona a fost preferata împărătesei Sissi. Se spune că aceasta ar fi vizitat de 5 ori Băile Herculane, cel mai lung sejur petrecut aici fiind de 6 săptămâni, timp în care a făcut tratamente pentru reumatism și multe drumeții, de 3-4 ore, pe trasee provocatoare, dar și spectaculoase. Legenda menționează că, la un moment dat, Sissi a urcat spre Piscul Cio­rici, ajungând în­tr-un loc cu o pan­­tă foarte abrup­tă. Călăuza şi doamna de onoare i-ar fi zis să se întoarcă, dar Sissi, fire foarte ambiţi­oasă şi voluntară, a hotărât: „Urcăm!”. Şi-a urcat. În vârful muntelui a găsit o privelişte uluitoare: toa­tă Valea Cernei şi Băile Her­culane se vedeau cuibărite între munţi. Împărăteasa a suspinat: „Ce frumos e! Ce mi-ar plă­cea să mănânc aici, cu priveliştea asta în faţa mea!”. A doua zi, surpriză! 80 de lucrători ai ocolului silvic ridicaseră peste noapte un foişor, pentru ca împărăteasa să ia masa în vârful muntelui. De atunci, foi­şorul s-a nu­mit „Foi­şorul Elisa­beta”. Mai multe povești faine, despre Sissi și Băile Herculane, aici.
  • Centrul de Vizitare Parcul Național Domogled- Valea Cernei: o resursă importantă de informare, structurată pe 3 nivele, despre bogătiile naturale (geografie, floră, faună, peisaje, geomorfologie, etc.) si valorile culturale ale zonei. Intrarea e liberă, iar personalul te magnetizează, pur și simplu, cu pasiunea pentru promovarea arealului.

  • Grota Haiducilor – ușor accesibilă, după o urcare de vreo 5 minute, pe o potecă, prin pădure.  Peștera are are o lungime de 143 metri, 3 deschideri și mai multe încăperi. A fost explorată chiar de Emil Racoviță și au fost găsite dovezi despre faptul că ar fi fost locuită încă din perioada Paleoliticului. Grota e celebră datorită semnăturilor numeroase pe care pereții ei le poartă, unele datând chiar de la 1820. Un alt aspect inedit este fauna peșterii, care este unică în Europa și care se mai regăsește doar în America latină.

Toată zona e un adevărat regal pentru privire și simțire. Iar dacă ai rezistat să citești până aici, înseamnă că și pe tine te interesează cu adevărat locurile acestea.

Felicitări! Ai făcut o alegere foarte faină și îți garantez că vei avea o experiență memorabilă la Cazanele Dunării. 😉

Spor, inspirație și armonie să ai!

DA

Lasă un răspuns