Munay 1

Hei!

Eu sunt Alina! 🙂

Sunt un fluture și iubesc fluturii. Am descoperit, în timp, că metamorfoza e bună. 😉

Îmi place să scriu, fără să bat câmpii cu grație. În școala generală, era un chin pentru mine să fac scrieri lungi și pompoase, așa cum îmi cereau dascălii. Dar, în liceu, dragul meu profesor de limba română, Vasile Drăgan, mi-a revelat farmecul ideilor expuse pe „o păginuță, o păginuță jumate”. Și am descoperit, astfel, că îmi place să scriu.

Datorită dumnealui am ajuns să mă reprofilez și să dau admiterea la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, din cadrul Universității București, deși am absolvit liceul la profil real, Fizică – Chimie.

Iar admiterea la facultate a fost prima metamorfoză conștientă puternică pe care am experimentat-o. Pentru că, deși eram o elevă foarte bună, în general, iar la limba română aveam doar 9 și 10, de la un profesor care foarte rar dădea aceste note, am picat examenul de admitere la Jurnalism. Pam- pam!

Am fost singura din clasă care nu a intrat acolo unde și-a dorit. Ce tragedie pentru mine atunci! Ce disperare, ce stimă de sine scăzută, ce rușine…

Dar, susținută de mama, m-am mobilizat repede și, ca să nu pierd un an, m-am înscris la o universitate privată, tot în București, la Filosofie și Jurnalism. Și, vreme de un semestru, a părut că așa era cel mai bine. Până am dat examenul la Metafizică și am luat 4. Și m-am trezit. Nu era pentru mine acea facultate.

Așa că, după prima sesiune, am renunțat și am început pregătirea pentru un nou examen la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București: meditații pentru proba de Creativitate și Expresivitate, scrieri multe în stilului cerut la admitere, citit, dezvoltat un alt tip de creativitate decât cel cu care eram obișnuită din primii 12 ani de școală. Iar perioada asta a fost un fel de Golgota pentru mine. Profesorul meditator mă descuraja cu note mici, îmi spunea că nu sunt făcută pentru asta, că nu am nativ creativitate, că prietena mea, cu care făceam meditații în același timp e mult mai bună, că ea va intra și eu nu…etc., etc..  Am plâns mult, m-am dat cu capul de toți pereții, am invidiat-o pe prietena mea, l-am urât pe profesor. Dar nu am renunțat. Și am dat din nou examenul!

Iar după examen am plecat acasă, la Roman. Calvarul ultimelor luni îmi convinsese mintea că nu voi intra nici de această dată acolo unde vroiam. Mă resemnasem. Nici măcar la afișarea rezultatelor examenului nu am vrut să merg. L-am rugat pe profesorul cu care făcusem meditații să mă sune să îmi spună deznodământul. Iar când m-a sunat, eram deja împăcată cu noua traiectorie ce mi se conturase în minte. Și nu am fost deloc deznădajduită când mi-a spus că nu m-a găsit pe lista celor de la învățământ la distanță. Nu am fost surprinsă nici când mi-a spus că nu eram nici pe lista celor de la zi, cu taxă. În mintea mea, nu eram deloc pe listele acelea, deși fusesem la examen… Nu îmi identificase numele nici în a doua jumătate a listei celor admiși la zi… Da, probabil lucrarea mea se pierduse, șoptea mintea mea… Și m-am trezit abia în momentul în care profesorul mi-a spus că am intrat între primii 10. Cu bursă!!!  Și m-a felicitat pentru rezultat.

Ce?!! Cum?!! Eu?!! Bursieră la Jurnalism și Științele Comunicării, la stat?!! Eu, care pierdusem orice speranță?!! Și ce se întâmpla acum cu planul meu de a face cursuri la distanță, de a rămâne în Roman, de a mă angaja vânzătoare?!! Ce zgomot infernal era în capul meu! J

Miracolul se produsese, chiar în momentul în care nu mai aveam nimic de pierdut. Atunci nu știam asta, dar legea atracției funcționase. Îmi dorisem atât de mult să fac această facultate, încât Universul a lucrat pentru mine, prin mine, în ciuda tuturor piedicilor. După 1 an de calvar, ajunsesem în momentul la care visasem! Metamorfoza se încheiase și eu intram într-o nouă etapă a existenței mele.

Am revenit în București și, de data asta, am rămas timp de 14 ani. Am făcut școală, am lucrat în domeniul care mă fascina, Comunicare și Relații Publice, am cunoscut oameni, am mai căzut, m-am ridicat, am descoperit universul voluntariatului, mi-am luat porția de agitație specifică orașelor mari, am experimentat felurite călătorii, în interiorul și în exteriorul meu…

Iar în 2013 m-am metamorfozat din nou. Am închis capitolul București, am călătorit o vreme cu rulota și apoi am ales viața simplă, tihnită. Timp de 3 ani am locuit la țară, am crescut câini din rasa Ciobănesc Românesc de Bucovina, am făcut agricultură, am redescoperit natura și binecuvântările ei și am aflat că rezonez mult mai puternic cu o astfel de existență.

Acum, din mai 2016, sunt din nou în orașul natal. O nouă etapă.

Sunt înconjurată de oameni minunați, cu care vibrez în aceleași acorduri, trăiesc în prezent, mănânc sănătos, fac mișcare în fiecare zi (eu, care am avut mereu scutire la orele de sport din școală, din cauza unor probleme medicale și care eram convinsă că exercițiile fizice nu sunt pentru mine), am urcat pentru prima dată pe munte, pe Ceahlău, și mi-a plăcut atât de mult încât am refăcut experiența, după nicio lună.

Mă bucur de fiecare moment, permit Universului să se manifeste prin mine în diverse moduri creative, mă implic în organizarea unor evenimente locale cu impact pentru comunitate, citesc și studiez mult, îmi folosesc timpul în moduri cât mai utile pentru mine. Primesc și dăruiesc iubire, armonie, bucurie. Eu SUNT!

Cu drag,

DA

Lasă un răspuns