Veneția italienilor zâmbitori și a cățeilor cocheți

Am revenit în Veneția la finalul lunii ianuarie 2017. Prima întâlnire cu fascinantul oraș fusese în iunie 2013, preț de câteva ore, pe fugă, prin căldură sufocantă și printre cete- cete de turiști grăbiți.

De această dată, am venit pe tihnă.

3 nopți de cazare la un hotel tare drăguț, de 2 stele, Atlantide, aflat la 2 minute de gara Santa Lucia, în cartierul Cannaregio. Și 3 zile de rătăcire pe străzile înguste ale insulei, de plimbări cu vaporetto, de vizitat Murano, Burano și Torcello, de sun gazing pe malul Canalui Grande, de cafele multe, stretto și americano, băute la orice oră și oriunde venea pofta…

Dimineața, trezirea la ora 6.00, ca de obicei, că așa suntem noi, matinali. La 6.30 beam primele cafele, la Brek, un bar – restaurant autentic venețian, frecventat, în special, de localnici. Așa că ne-am savurat porțiile matinale de cofeină în zumzetul plin de culoare al muncitorilor de pe insulă: poștași, gunoieri, vânzători, șoferi de vaporetto etc.

Pe la 7, cel târziu, eram deja pe stradă, alături de copiii care își cărau ghiozdanele spre școală sau de adulții care începeau o nouă zi de lucru.

Doar noi, ca turiști, și poate încă vreo 5-6 care ajungeau atunci pe insulă sau plecau. Și, pe măsură ce înaintam, se mai instala câte o tarabă, câte un paznic somnoros mai ridica obloanele de pe la un supermarket, câte un italian trecut de 50 de ani își deschidea și el ușile cafenelei… Chiar liniște. Și ăsta a fost cuvântul care ne-a trasat întreaga traiectorie a vacanței la Veneția.

Am fugit de zgomot și agitație cât de mult am putut: ne-am purtat pașii prin zone unde adesea eram singurii trecători și unde, la prânz, când localnicii se odihneau, aveai senzația că nu locuiește nimeni în clădirile din jur.

Am mâncat și ne-am băut cafelele sau câte un amaro în restaurante micuțe, populate doar de câțiva bătrânei ce ne priveau iscoditori. Am stat la soare în zone în care doar pescărușii și porumbeii ne dădeau târcoale. Am jucat baschet în curtea unei școli, fără să mai fie cineva prin preajmă. Ne-am dat liber la rătăcire, pentru că știam că oricum vom găsi drumul înapoi și ne-am amuzat de turiștii care se opreau minute în șir în mijlocul drumului, cu o hartă în mână, ca să își dea seama unde sunt.

Am împărțit sute de zâmbete în jur și am primit tot atâtea, mai ales de la oamenii locului, ieșiti la plimbare, tot pe tihnă, ca și noi.

Îmi plac venețienii! Sunt relaxați, au priviri calde și se îmbrăcă fain. Îi identificam pe localnici după port: haine scumpe, purtate cu nonșalanță, combinate într-un stil casual – elegant, bărbați ciufuliți și doamne cu coafuri naturale impecabile. Bătrâneii sunt cei mai simpatici. Poartă brand-uri exclusiviste la fel cum poartă asiaticii aparatul de fotografiat la gât.

dsc_0739
Eleganță venețiană

Una dintre cele mai calde imagini a fost cea a unei doamne, de vreo 80 de ani, ce se odihnea zâmbitoare la soare, pe o băncuță de pe malul Canalului Grande, în apropiere de piața San Marco. Era îmbrăcată într-o cochetă haină de blană și avea lângă ea geanta cu tubul de oxigen și o poșetă LV. Absolut delicios tabloul acesta al vieții în spiritul „dolce far niente”!

Tot din categoria surprinzătoarea Veneție, am descoperit aici cei mai mulți căței de companie pe metru pătrat. Veneția pare un paradis al cățeilor: sunt toți curați, pieptănați, parfumați și îmbrăcați cel puțin la fel de bine ca și stăpânii lor. Au acces în magazine, la terase, chiar și în unele supermarket-uri. Și sunt iubiți maxim! La un moment dat, la o terasa unde erau vreo 4 căței cu stăpânii lor, s-a spart un pahar și, pentru că ospătăriței i-au trebuit vreo 5 minute să revină cu o mătură, unul dintre posesorii de patrupezi, aflat chiar în zona afectată și-a luat cățelul în brațe, s-a ridicat și a plecat nervos, bombănind. Mi-a uns sufletul de iubitoare de câini să văd la venețieni atâta dedicare și responsabilitate pentru prietenii blănoși! Un mare 10!

dsc_0726
Cățel la terasă
dsc_0199-1
Paradisul cățeilor

Dar să revin puțin și la partea de atracții turistice ale locului: podurile. Pentru că sunt foarte multe și foarte diferite unele de altele: ca lungime, lățime, arhitectură, acoperite sau nu, plate sau curbate, de piatră sau din fier.

dsc_0355
Podul Rialto
dsc_0411
Podul de piatră 🙂
dsc_0213
Puntea Suspinelor
dsc_0260
Pod în Cannaregio

Înainte de a pleca din țară, citisem că sunt 398 de poduri în Veneția și că doar 2 dintre ele sunt fără balustrade: Podul Diavolului (Ponte del Diavolo), de pe insula Torcello și unul care duce spre o casă privată în Cannaregio. Iar vederea lor a devenit un obiectiv al excursiei. Și, dacă pentru podul din Torcello trebuia doar să ajungem pe insulă, pentru celălalt, habar n-aveam cum să-l identificăm. Așa că ne-am bazat doar pe legea atracției și pe picioarele noastre obișnuite cu mersul pe jos kilometri întregi. Și, la un moment dat, ne-am trezit, pur și simplu, în fața lui. EVRIKA!!!! Ce bucurie!!!

dsc_0302
Podul fără balustradă din Cannaregio
dsc_0627-3
Podul Diavolului, de pe insula Torcello

Apropo, Torcello e o insulă ce mie mi-a tăiat respirația! Sălbatică, cu multă verdeață și puține case, liniștită, luminoasă… Deja mă și imaginam locuind acolo, crescând câini CRB, care să alerge în voie printre livezile de măslini și care să întâmpine turiștii cu un lătrat gros, cu o privire blândă și cu toată bucuria lor de a se juca.

Dar, gata pentru azi. 🙂 Oricum, promit să revin cu un nou articol despre Torcello și ce mai poți vizita pe lângă Veneția. Și îți voi spune și despre Murano și Burano. 😉

Pe curând!

Spor, inspirație și armonie să ai!

DA

2 Replies to “Veneția italienilor zâmbitori și a cățeilor cocheți”

  1. Roxana Creangă says: Răspunde

    Sunteți prima persoană pe care o aud că s-a bucurat de liniște și a savurat Veneția în liniște. Mă bucur. De obicei, lumea vede doar nebunia, mizeria,, prea putini sunt cei care reușesc să treacă peste metehnele Veneției. Probabil trebuie să „ai ochi”, să fii o persoană rațională. Și să nu te aștepți să găsești înn laguna vreun Dubai sau New York mai mic.
    Veneția e unică și delicată, nu e pentru turismul de masă. Deși toți se înghesuie s-o vadă și apoi s-o critice.
    Locuiesc în apropiere, îmi însoțesc prieteni și cunoscuți în plimbare și o apăr ca pe „Venezia mea”. 😉
    Salutări.

    1. Felicitări, Roxana, pentru că alegi să fii pozitivă, să vezi frumosul din fiecare lucru.
      Pentru că el există, chiar în fiecare lucru. 🙂
      Îți mulțumesc pentru intervenție și îți doresc mult succes în a fi, în continuare, protectoarea Veneției tale.
      Te îmbrățișez.

Lasă un răspuns