Te provoc să petreci câteva zile de vacanță, într-un orășel liniștit de provincie

Dacă ai trecut de titlul articolului înseamnă că, fie ai acceptat deja provocarea, fie ți-am stârnit curiozitatea. Oricum ar fi, felicitări! Ai făcut primul pas pentru a descoperi cum să-ți organizezi o mini vacanță faină, într-un loc care nu e turistic, dar care îți oferă tihnă, distracție, locuri și locații de vizitat, provocări etc. 😉

Localitatea pe care te invit să o descoperi este orașul meu natal, în care am trăit până la 19 ani și în care am revenit la 36: Roman.

Orașul e așezat strategic, în inima Moldovei, la confluența râurilor Siret și Moldova, într-o zonă unde converg mai multe căi de comunicație, feroviară și rutieră, de importanță regională, națională și europeană. Romanul se află pe drumul european 85, la 44 de km de Bacău și 105 km de Suceava. Față de Iași, suntem la 90 de km, față de Piatra Neamț, la 45, iar față de Vaslui, la 83 de km.

Romanul e mic, are o suprafață de 29 km2 și vreo 70.000 de locuitori. Mic, cochet și curățel.

Foarte mulți dintre cunoscuții care au luat contact pentru prima dată cu orașul, au remarcat curățenia. Și liniștea. Și prețurile mici. 😀

Sigur astea te-ar încânta și pe tine. 😉 Plus toate lucrurile de văzut și făcut pe aici.

Te iau la pas, virtual, deocamdată, pe centru, de-a lungul E85 și te las să te bucuri de clădirile și locurile care îți apar în cale, unele dintre ele chiar spectaculoase:

  1. Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”, adică CEA MAI FRUMOASĂ CLĂDIRE DIN ORAȘ.

A fost renovată de curând, are un fond de carte de peste 160.000 de titluri și poate fi vizitată, de luni, până vineri, între 9.00 și 17.00. E spectaculoasă de văzut, atât ziua, cât și noaptea, când, scăldată în luminile proiectate pe ea, pare un mic castel.

Biblioteca din Roman are un turn unic în zona Moldovei, de influență florentină, turn ce poate fi vizitat, în anumite perioade, accesul făcându-se din interiorul clădirii, pe o scară în spirală. Turnul are geamuri de jur-împrejur, astfel că, o dată ajuns sus, vezi Romanul altfel. 😉

Biblioteca Municipală „George Radu Melidon”
Vedere din turnul Bibliotecii Municipale Roman
  1. Episcopia Romanului

E tot în centru, la 3 minute de Biblioteca Municipală. E un complex cu multă verdeață, flori, construcții frumoase și o ordine desăvârșită. Un loc tihnit, ademenitor pentru ochi și suflet,  în care merită să poposești câteva minute, indiferent de apartenența religioasă.

Episcopia Romanului – Sursa foto: http://epr.ro/
  1. Piața „Roman Mușat”

E chiar în buricul târgului, având ca simbol statuia lui Roman I Mușat, întemeietorul orașului.

E străjuită de clădirea Primăriei, Colegiul Național „Roman Vodă”, Casa de Cultură a Sindicatelor și câteva blocuri de 10 etaje. Are și un mic părculet, cu o fântănă arteziană și bănci, de jur împrejur, pe care poți poposi, să te bucuri de atmosferă.

Piața Roman Mușat și statuia lui Roman I Mușat
  1. Parcul Municipal Roman

E situat la ieșirea din oraș, spre Iași, vis-a-vis de gară.

Datează din anul 1906, are o suprafață de 13 hectare și provine din fosta pădure Teiuș. Din punct de vedere al diversității speciilor dendrologice, este unic în Europa și a fost declarat rezervaţie peisagistică ocrotită de lege, în 1994.

În mijlocul parcului e un lac, pe care poți face o plimbare cu barca (de pe 1 mai, până pe 30 septembrie), printre lebede și rațe, admirând, totodată și restul păsărilor și animăluțelor de pe insula „Planeta Verde”.

Găsești în parc și loc de joacă pentru copii, zonă de fitness, precum și o tiroliană, peste lac și poți să te răsfeți cu înghețată sau gogoși. 😉

Sursa foto: Mititelu Dumitru

Dacă îți plac muzeele, avem! Pentru toate gusturile: Muzeul de Artă (în apropiere de piața „Roman Vodă”), Muzeul de Istorie (are 2 clădiri, peste drum, una de cealaltă, pe strada Cuza Vodă), Muzeul de Științe ale Naturii (în Parcul Municipal), Casa Hogaș (în curtea Colegiului Național „Roman Vodă”, adică tot aproape de piața „Roman Vodă”).

Și în jurul orașului sunt locații fabuloase. Spre exemplu, Castelul Sturza, de la Miclăușeni.

Se află la 20 de km de Roman, pe drumul spre Iași (15 minute, cu mașina), în mijlocul unui parc dendrologic, cu o mare varietate de plante și arbori, dintre care unii cu vârste peste 250 de ani. (cel mai bătrân arbore e un stejar de 400 de ani).

Actualul castel, monument istoric de artă gotică, a fost ridicat între anii 1880 – 1904, de către George A. Sturza şi soţia sa Maria, pe locul unui vechi conac din 1755. La interior, picturile în stilul Art Nouveau au fost realizate de arhitectul Julius Reinecke, împreună cu însăși Maria Sturza, doamna castelului.

Locul e pur și simplu spectaculos, semn că  moto-ul familiei Sturza, „Utroque clarescere pluchrum” (Frumusețea strălucește pretutindeni), s-a păstrat viu, chiar și peste secole.

Mai multe imagini și informații despre Castel, poți afla din articolele mai vechi Munay Life, aici și aici.

La o oră distanță de Roman (66 km) se află orașul Târgu Neamț, unde poți vizita Cetatea Neamțului și Casa Memorială „Ion Creangă” din Humulești.

Cetatea Neamțului

Și de aici, mai ai doar 6 km până la rezervația de zimbri, din Parcul Natural Vânători Neamț. E un loc în care ar fi bine să ajungi măcar o dată în viață, pentru a vedea aceste animale spectaculoase.

Iar la întoarcerea spre Roman, cu 30 de km înainte de oraș, te poți opri pentru un tur, și poate chiar pentru o masă copioasă, la celebra locație din scrierile lui Sadoveanu, Hanu Ancuței.

Dacă ești pasionat de drumeții, ai la dispoziție o multitudine de variante, pe dealurile și prin pădurile din zona Romanului: pădurea de la Dealul Mărului, pădurea de la Ion Creangă, pădurile dinspre Piatra Neamț, lunca de la Mircești, lunca Siretului etc.

Și iubitorii de trasee MTB au o varietate de opțiuni în jurul Romanului. Plus că avem un club local dedicat acestui sport, MTB Roman, din care fac parte oameni foarte faini, care te vor îndruma, sfătui și poate chiar însoți într-o astfel de aventură. Doar să le scrii din timp, că omuleții îs foarte activi.

Probabil că, dacă te-a încântat ce ai citit până aici, deja au apărut câteva întrebări în mintea ta. Încerc să ți le intuiesc și să îți și dau câteva răspunsuri. 😉

Unde stai în Roman?

Sunt vreo 10 unități de cazare în oraș, cu prețuri de la 80, la 250 lei/ cameră, cu sau fără mic dejun inclus, unele mai aproape de centru, altele mai departe (oricum, cu mașina, în zona asta, departe = 5 minute :D).

Cu un raport bun preț/calitate, eu îți recomand Motel Casa Romașcană sau Hotel Royal.

Unde mănânci bine în Roman?

Și la capitolul acesta stăm foarte bine: multe restaurante, prețuri decente, majoritatea oferă meniul zilei. Eu ți le recomand pe cele care îmi plac mie cel mai tare și unde te pot trimite cu inima deschisă:

  • Casa Romașcană – meniu bogat, pentru toate gusturile, inclusiv dacă ești vegetarian. Plus o locație spectacol, într-una dintre clădirile istorice ale orașului, de pe Strada Ștefan cel Mare (fostul centru al orașului, zona comercială din anii 1920-1930)
Sursa foto: https://casaromascana.com/
  • Casa Veche Roman – pentru cele mai bune coaste din oraș. Tot o casă monument istoric și o terasă fabuloasă, cu multă verdeață și cu un aer de zonă mediteraneană.
Sursa foto: https://www.facebook.com/Casa-Veche-Roman-150434528469181/
  • Pizza 21 – Adi și Mara fac cea mai bună pizza din oraș.

Unde savurezi un cocktail bun în Roman?

  • Categoric, la Irish Pub – Cătălin și Diana, proprietarii locației, se vor asigura că vei trăi o experiență memorabilă, că te vei simți răsfățat și că îți vei dori să revii.

Unde simți vibe-ul autentic al orașului?

  • Terra Peutique – cel mai cool și nonconformist loc de ieșit cu prietenii sau de făcut prieteni noi, locul preferat al tinerilor din Roman. Efervescență maximă și un super vibe!

Unde te distrezi în Roman?

  • Complexul Sportiv și de Agrement „Moldova”.

Vara, între 1 mai și 30 septembrie, aici funcționează ștrandul, cu 1 bazin olimpic, 1 bazin pentru începători și 1 bazin pentru copii. Taxele de acces sunt: Luni – Joi: adult – 12 lei/ copii și pensionari – 6 lei; Vineri – Duminică: adult: 20 lei/ copii și pensionari: 10 lei (copii sub 3 ani și persoanele cu handicap beneficiază de intrare liberă).

Tot în complex există o zonă de picnic, un restaurant și un club cu 3 terenuri de tenis, 4 piste de bowling și mese de billiard.

Sursa foto: pagina de facebook a Primăriei Municipiului Roman

Romanul e un oraș vibrant, în care au loc o multitudine de evenimente culturale, artistice și de divertisment, pe tot parcursul anului și, mai ales, în perioada de vară. Dacă vrei să afli ce activități se vor desfășura într-o anumită perioadă, te invit să verifici aici: https://www.primariaroman.ro/stev_ev.php sau aici https://www.facebook.com/groups/1683380161913321/.

Eu aș putea să îți mai povestesc multe despre orașul meu și promit să o fac: dacă ajungi în zonă, la o cafea. 😉

Până atunci, spune-mi dacă te-am convins să dai o șansă, pentru un sejur, unui oraș de provincie, care nu e turistic, în sensul tradițional al cuvântului.

Și, dacă ai și tu o poveste despre orășelul tău, ajută-mă să aflu de ea și să o împărtășim și altor călători care vor să descopere România altfel.

Spor, inspirație și armonie!

DA

One Reply to “Te provoc să petreci câteva zile de vacanță, într-un orășel liniștit de provincie”

  1. Foarte frumos articolul. Cei din MTB Roman, grup din care sunt bucuros că fac parte, și sunt convins că nu numai noi, ne mândrim cu orașul nostru liniștit dar frumos.

Lasă un răspuns