Torcello, insula ”oglinzilor”

Am auzit țipătul lui Jonathan imediat ce am coborât de pe vaporetto. Mi-am ridicat privirea și, pe pânza de un albastru strălucitor ce acoperea cerul, l-am văzut apropiindu-se cu o viteză amețitoare. Picajul lui, doar cu vârful aripilor depărtate de corpul ce părea un zeppelin, excutat într-o repeziciune incredibilă, mă amețea, îmi dădea fiori, dar, în același timp, îmi încolțea în inimă un gând: ce mi-ar plăcea să pot și eu zbura așa!!! Cât de frumoasă trebuie să fie perspectiva asupra lumii de acolo, de sus, simțită dintr-un așa de brutal dans cu aerul și cu forța gravitațională.

O secundă mai târziu, Jonathan își deschidea aripile, începea să plutească pe deasupra noastră cu grație, mai făcu o întoarcere lină și ateriză, cu o precizie milimetrică, pe stâlpul din față.dsc_0733– Bine ați venit în Torcello! Haideți să vă arăt locurile mele natale!

Ne-am pornit fascinați de o așa primire, pe singurul drum ce ni se deschidea în față, Fondamenta dei Borgognoni, ce străjuiesc un canal îngust, navigabil doar cu bărci. dsc_0628Ce atrăgător era tabloul de vegetația sălbatică, adormită încă, în mare parte, de timpul rece! Ierburi înalte, tufișuri dese și copaci îmbrăcați în haine maronii, prin care începeau să apară puncte verzi de viață, totul străjuit de gardieni înalți și cu coroane de un verde viu: eternii pini ai zonelor mediteraneene.dsc_0623-1Un peisaj complet diferit de cele din Veneția, Murano sau Burano, unde clădirile de piatră dețin monopolul. În Torcello, natura primordială, neatinsă parcă de om, domină insula. Sunt întinderi mari de vegetație și doar câteva clădiri. Pe drumul parcurs de noi, spre Piazza di Torcello, centrul turistic al insulei, am trecut pe lângă 3 restaurante- pensiuni și încă vreo 3 case ascunse printre arbuști și iarbă înaltă, pe terasele cărora se odihneau, la soare, câte un cățel bucuros sau vreo pisică lenoasă.

Una dintre aceste pensiuni are și o mică fermă de capre, dar și o grădină amenajată pentru bucuria și relaxarea turiștilor de orice vârstă. Aici m-am dat eu în leagăn, unul improvizat dintr-un cauciuc prins cu lanțuri și suspedat deasupra unei bălți noroioase. Bucurie pură, ce mai! 😉dsc_0622-1Malul cu case e legat de cel cu sălbăticie prin Podul Diavolului, celebrul pod fără balustrade ce mai are doar un frate asemănător în Veneția, dar mult mai mic. Și e așa semeț în lumina strălucitoare a insulei, pentru că e unul dintre principalele puncte de atracție de aici.dsc_0627-1Centrul e o piațetă mică străjuită de 4 clădiri: catedrala Santa Maria Assunta, cu impozantul ei turn, ce oferă, de sus, o panoramă a întregii insule, Biserica Santa Fosca și muzeul Torcello, găzduit în două palate din secolulul al XIV-lea, Palazzo dell’Archivio și Palazzo del Consiglio.

Știți, ne spuse dintr-o dată Jonathan, văzându-ne în priviri setea cu care contemplam frumusețea construcțiilor, ce e special la aceste 2 lăcașe?

– Ăăă… nu.

– Păi, vedeți voi, catedrala și biserica de aici, împreună cu bazilica Sfântul Marc din Veneția, sunt singurele biserici din lagună ce au rămas cu amprenta originală a stilului medieval, deoarece, de-a lungul timpului, restul au fost îmbrăcate în forme noi, cu influențe renascentiste sau baroce.dsc_0634-1

Tot de la Jonathan am aflat că Torcello ar fi fost prima insulă locuită, din laguna venețiană, încă din secolul al V-lea, când oamenii de pe continent s-au refugiat aici în urma invaziilor barbare. În 638, chiar episcopul catolic din Altino s-a mutat aici, iar în 639 a fost construită bazilica Santa Maria. Insula s-a dezvoltat impresionant, intre secolele al VII-lea și al X-lea, datorită comerțului, ajungând, în perioada de maximă înflorire, să găzduiască între 20.000 și 30.000 de locuitori. Două secole mai târziu, însă, zona din jurul insulei a devenit mlăștinoasă, vasele nu au mai putut ajunge aici, iar comerțul s-a stins încet, încet. În plus, locuitorii au fost decimați de malarie, iar dintre supraviețuitori, majoritatea au plecat pe insulele din jur. Iar astăzi, în Torcello mai locuiesc 10 oameni.

Dar chiar și așa, Torcello a fost și e un magnet pentru mii de turiști sau pentru oameni care vor în viețile lor o perioadă de tihnă profundă, primordială. Pentru că Torcello e liniște. Liniște, natură și solitudine. Într-un articol dintr-un ziar italian, unul dintre localnici chiar declara: ”Ca să poți trăi aici, trebuie să fii pasionat de solitudine”.

– Tatăl meu mi-a povestit, întrerupse Jonathan liniștea cu un strigăt și o bătaie entuziastă din aripi; tatăl meu mi-a povestit că bunicu, în noiembrie 1948, s-a împrietenit aici, pe insulă, cu Ernest Hemingway, știți, celebrul scriitor, care, atras de șarmul unic al locului și-a petrecut aici o lună întreagă, vânând rațe și scriindu-și romanului ”Dincolo de râu și între copaci”. Și a fost găzduit de una dintre cele mai apreciate locații din Torcello și din lume, Locanda Cipriani, o pensiune care și-a deschis porțile pentru multe celebrități, de la Regina Elisabeta a II-a și ducele de Edinburg, la Prințul Charles și Prințesa Diana, Maria Callas sau Winston Churchill.

– Dar veniți cu mine să vă arăt locul meu preferat de pe insulă: sala oglinzilor!

Sala oglinzilor? Habar nu aveam că ar exista așa ceva în Torcello. Și unde o fi? Că nu mai văd nicio clădire în apropiere. Încă 20 de pași și iată-ne ajunși.

Normal, ”sala oglinzilor” lui Jonathan trebuia să fie în natură. Și la fel de frumoasă, spectaculoasă și surprinzătoare precum e toată insula aceasta pustie. E locul în care apa lagunei, cu albastrul ei verzui, ajutată de soarele puternic, creează, prin reflexie, încă o natură, la fel de sălbatică, dominantă și măreață.dsc_0640

– Aici e acasă pentru mine, aici mă antrenez eu cel mai des, ne strigă vesel Jonathan, în timp ce își lua avânt spre înaltul cerului.

– Dacă nu revin în 10 minute, ar fi bine să vă porniți spre vaporetto, că se întunecă de acum și ar fi minunat să prindeți apusul în lagună. Pe curând, prieteni dragi!!!dsc_0650-1

 

 

Lasă un răspuns